Celule vii culese exact din locul suspect: un dispozitiv de mână, testat pe țesut uman, pentru depistarea timpurie a cancerului
Cancerul ovarian prins devreme are peste 90% supraviețuire la cinci ani, față de sub 50% în stadiile târzii. Un dispozitiv nou culege celule vii din regiuni precise ale unui țesut, fără conservanți, ceea ce le păstrează pentru analiză și cultivare.
Cercetători de la MIT, în colaborare cu Johns Hopkins University, au construit un dispozitiv de mână care poate desprinde celule vii dintr-o zonă precisă a unui țesut, fără să atingă zona din jur. Lucrarea, condusă de profesorul Kripa Varanasi, a fost publicată în revista Device, iar prima țintă este trompa uterină, locul unde își au originea multe cancere ovariene seroase de grad înalt.
Miza e timpul. Potrivit MIT News, cancerul ovarian depistat devreme are o supraviețuire la cinci ani de peste 90%, iar în stadiile 3 și 4 aceasta scade sub 50%. Problema e că depistarea timpurie e grea, iar analiza clasică a țesutului pierde informație.
Cum funcționează
În patologia obișnuită, țesutul se pune în conservanți chimici și se taie în secțiuni pentru microscop, iar celulele mor. Dispozitivul folosește două seringi: una creează o etanșare prin vid pe suprafața țesutului, cealaltă împinge lichid printr-un canal microfluidic. Curgerea controlată aplică o forță de forfecare care desprinde blând celulele, fără substanțe chimice sau enzime. Celulele rămân viabile, deci pot fi cultivate, folosite pentru organoizi (mini-țesuturi crescute în laborator) sau pentru testarea unor tratamente personalizate.
Echipa a testat sistemul pe probe proaspete de trompă uterină umană, furnizate de colaboratorii de la Johns Hopkins. MIT News nu precizează câte probe au fost folosite. Cercetarea a fost finanțată de Break Through Cancer Foundation.
Ce nu e încă
Dispozitivul nu depistează cancerul, ci colectează celule vii dintr-un loc ales. În forma actuală lucrează pe țesut deja scos din corp, iar leziunile precursoare microscopice rămân greu de identificat fără metode optice suplimentare. Pașii următori, spun cercetătorii, sunt integrarea unei detecții optice care să indice zonele suspecte, obținerea aprobărilor de reglementare și, mai târziu, adaptarea la recoltarea direct din corpul pacientului. Este o reușită de inginerie în stadiu de laborator, cu un drum clar, dar lung.