Două metode noi rup „chimicalele eterne" din apă, deocamdată în laborator
PFAS sunt printre cele mai greu de distrus poluante din apă. Doi cercetători germani arată două căi fizice de a le sparge fără reactivi chimici scumpi, un pas către apă mai curată.
PFAS, poreclite „chimicalele eterne", sunt un grup de substanțe folosite de decenii în ambalaje, spume și textile, care rezistă la tratarea obișnuită a apei tocmai pentru că legăturile lor chimice sunt extrem de stabile. O echipă din Germania a demonstrat acum două tehnologii care reușesc să le degradeze direct în apa contaminată, fără să adauge alți reactivi chimici.
Cercetarea a fost condusă de Helmholtz-Zentrum Dresden-Rossendorf (HZDR) împreună cu Helmholtz Centre for Environmental Research (UFZ), printre cercetători numărându-se Sebastian Reinecke, Ysabel Huaccallo-Aguilar și Amit Kumar. Cele două metode atacă problema din unghiuri diferite.
Cum funcționează
Prima metodă, cavitația hidrodinamică, creează în apă bule minuscule de vapori. Când acestea se prăbușesc sub presiune, generează, potrivit studiului, vârfuri locale de temperatură de câteva mii de grade Celsius și produc radicali hidroxil foarte reactivi care rup moleculele de PFAS. În teste, procedeul a degradat aproximativ 37 la sută din moleculele de PFOS dizolvate, eliberând fluorură, semn că legăturile chiar se rup.
A doua metodă, plasma rece la presiune atmosferică, combină generarea de plasmă la suprafața apei cu dispersia unor bule de gaz. PFAS se prind de bulele care urcă și sunt duse la suprafață, unde plasma le desface. Aici rezultatele au fost și mai bune: potrivit cercetătorilor, ambele tipuri de PFAS, cu lanț lung și scurt, au fost aproape complet degradate, cu eliberarea a circa 35 la sută din atomii de fluor legați.
Ce urmează
Ambele tehnologii sunt încă în stadiu experimental. Echipa lucrează la scalarea tratamentului cu plasmă de la circa 50 de mililitri la cinci litri, un pas mic față de volumele reale dintr-o stație de epurare.
Onest, mai sunt obstacole. Cavitația trebuie optimizată ca să depășească pragul de 80 la sută degradare, iar plasma consumă semnificativ mai multă energie pe volum de apă tratată și, potrivit autorilor, generează numeroase produse de transformare care trebuie studiate separat, ca să fim siguri că nu rămân alte substanțe problematice în urmă.
Rezultatele au fost publicate în 2026, studiul despre plasmă în revista Scientific Reports, iar cel despre cavitație în Chemical Engineering Journal Advances.
Sursă: ScienceDaily