Jupiter se apără de vântul solar mult mai ingenios decât Pământul
Șocul din fața lui Jupiter folosește mai multe tipuri de unde și mini-șocuri, nu doar unul, ca la noi. Un laborator natural apropiat pentru fenomene care, în altă formă, se petrec în rămășițele stelelor explodate.
Fiecare planetă cu câmp magnetic își formează în fața vântului solar un fel de val de proră, numit șoc de proră. Acolo particulele venite de la Soare sunt încetinite și încălzite. O echipă de la Universitatea din Iowa arată acum că Jupiter face asta într-un mod mai complex decât Pământul, pe baza observațiilor sondei NASA Juno.
Rezultatul a fost publicat în Nature Communications, într-un studiu intitulat „Plasma wave observations from Juno spacecraft at the Jovian bow shock”. Autoarea corespondentă este Jayasri Joseph, cercetătoare postdoctorală la Departamentul de Fizică și Astronomie al universității. Printre coautori se numără Bill Kurth, care lucrează la misiunea Juno încă de la lansarea ei, din 2011.
Cum funcționează
Potrivit comunicatului universității, șocul Pământului lucrează în principal cu unde concentrate în jurul unei singure frecvențe. Jupiter folosește unde de plasmă cu mai multe frecvențe, numite armonice, plus structuri mai mici de șoc, numite „shocklets”. Împreună, ele încetinesc și încălzesc particulele solare care ajung la planetă.
Datele vin de la instrumentul Juno Waves, proiectat și construit de fizicieni de la Iowa, care măsoară activitatea undelor electrice și magnetice. Observațiile analizate în studiu au fost colectate în decembrie 2024. Juno orbitează Jupiter din iulie 2016, iar la studiu au contribuit și specialiști de la NASA Goddard, Southwest Research Institute, Universitatea din Colorado-Boulder, Universitatea din Minnesota și Johns Hopkins APL. Finanțarea a venit de la NASA.
Ce urmează
Cercetătorii spun că șocul lui Jupiter ar putea servi drept laborator natural apropiat pentru studiul conversiei de energie în șocuri, inclusiv cele din rămășițele supernovelor. Șocurile cosmice acelea sunt mult mai puternice, deci comparația se sprijină pe procese fizice comune, nu pe aceeași scară.
Să fim cinstiți cu limitele. Studiul se bazează pe un singur set de observații Juno, iar legătura cu stelele care explodează este prezentată ca aplicație posibilă, nu ca rezultat demonstrat. Imaginea de mai sus este un grafic al datelor Juno Waves din 2016, de la o traversare anterioară a șocului, cu rol ilustrativ, nu datele din studiul nou.
Sursă: University of Iowa / Nature Communications, via ScienceDaily