Lână vopsită în negru a scos apă potabilă din apă sărată, într-un test de laborator sub lumină solară simulată
Desalinizarea cu energie solară este cunoscută, dar de obicei costisitoare sau complicată. Cercetătorii de la Cornell au obținut apă cu sare sub limita OMS dintr-un material simplu, lâna, vopsită cu un polimer inspirat de melanină.
Cercetători de la Universitatea Cornell au transformat lâna merinos într-un material care evaporă apa sărată sub lumină solară simulată, iar apa condensată are un conținut de sare mult sub standardul Organizației Mondiale a Sănătății pentru apa potabilă. Studiul, condus de Larissa Shepherd de la Departamentul de Design Centrat pe Om, a fost publicat pe 6 septembrie 2026 în revista Advanced Science.
Cum funcționează
Echipa a vopsit lâna cu polidopamină, un polimer care absoarbe lumina, inspirat de melanină. O variantă „ultranegră” a fost obținută prin gravarea materialului cu ghimpi microscopici, care imită structurile de pe penele unei păsări-de-rai, numită riflebird, printre cele mai negre din natură. Cu cât materialul absoarbe mai bine lumina, cu atât se încălzește mai repede și evaporă mai multă apă la suprafață.
În configurația cu țesătura montată vertical și expusă pe ambele fețe, lâna ultranegră a produs 2,43 kilograme de apă pe metru pătrat pe oră. Lâna vopsită doar cu polidopamină a produs 2,21 kilograme. Potrivit universității, ambele valori sunt aproape duble față de sistemele clasice orizontale de evaporare.
De ce lâna
Lâna este un material natural, ieftin și ușor de procurat. Anthropocene Magazine, care a relatat studiul, precizează că țesătura cântărește aproximativ 281 de grame pe metru pătrat și că materialele pentru o bucată de 20 pe 20 de centimetri costă în jur de 0,62 dolari. Aceeași relatare notează că randamentul este mai mic decât al sistemelor mai complexe, cu nanomateriale sau microplastice, dar compensat de simplitate și de preț.
Limitări
Este o demonstrație de laborator. Universitatea precizează că experimentele s-au făcut cu simulator solar, nu în aer liber, iar rezistența la depunerea sării a fost verificată doar pe 10 ore de funcționare continuă. Anthropocene Magazine menționează un test în aer liber, însă comunicatul Cornell, sursa primară, spune că nu au existat teste în exterior, așa că ne bazăm pe acesta din urmă.
Următoarele etape, spun cercetătorii, sunt testarea cu apă de ploaie și cu ape uzate, plus un design mai bun pentru colectarea apei. Studiul a fost finanțat de National Science Foundation, Cornell Atkinson Center for Sustainability și AATCC Foundation. Publicăm reușita pentru că este un rezultat concret, publicat într-o revistă științifică, dintr-un domeniu cu miză mare pentru accesul la apă, dar ne aflăm încă departe de un produs.