O hartă nouă a gazului dintre stele arată o Cale Lactee mai agitată decât spun manualele
Combinând datele telescopului Gaia cu o hartă a radiației ultraviolete, cercetătorii au măsurat în ce stare se află gazul din vecinătatea Soarelui. Peste o treime este într-o stare pe care modelul clasic o declară instabilă. Este un preprint, încă nerevizuit.
O echipă de la Technion, din Haifa, a construit o hartă tridimensională a gazului și prafului dintre stele, pe o rază de peste 4.000 de ani-lumină în jurul Soarelui, și a arătat că mult din acest gaz se află într-o stare pe care manualele o consideră instabilă. Lucrarea a fost postată pe arXiv (2607.15352) în iulie 2026 și trece prin evaluare, deci nu este încă publicată într-o revistă.
Cum au făcut harta
Jonathan Shelest, student, și profesorul Shmuel Bialy au combinat o hartă 3D a densității prafului, realizată de o altă echipă în 2024 pe baza datelor telescopului Gaia (în funcțiune între 2013 și 2025), cu o hartă a radiației ultraviolete care încălzește gazul, realizată de Troy Porter, de la Stanford, și nepublicată încă. Datele însumează aproximativ 200 de gigaocteți. Potrivit Quanta Magazine, New Horizons a măsurat în 2020 circa 130 de atomi de hidrogen pe litru în mediul interstelar.
Ce arată
În vecinătatea Soarelui, 27% din gaz este rece (în jur de 100 K), 32% este cald (circa 8.000 K), iar 41% se află într-o stare instabilă. Modelul clasic din 1969 (Field, Goldsmith și Habing) prevede doar stări stabile, rece și cald, iar o lucrare din 1977 (McKee și Ostriker) a adăugat un gaz fierbinte, încălzit de supernove, de aproximativ 500.000 K. Harta sugerează un mediu aflat într-o schimbare continuă. Articolul prezintă ca posibilitate, nu ca fapt, că această agitație ar putea ajuta la explicarea faptului că galaxiile formează stele ineficient.
Limitările spuse cinstit
Regiunile reci și calde aflate foarte aproape ar putea fi confundate cu gaz instabil, a avertizat McKee, unul dintre experții citați. Philipp Frank a observat că metoda mediei poate netezi schimbările bruște de densitate și umfla fracția instabilă. Autorii recunosc limitele de rezoluție și spun că simpla estompare nu explică cea mai mare parte a gazului instabil. Cu o hartă de rezoluție mai mică, fracția instabilă s-a schimbat doar cu aproximativ 5%.
Este o reușită de măsurare: o întrebare veche a astrofizicii, ce stare are gazul dintre stele, primește pentru prima dată un răspuns cantitativ, pe date reale.