Rămășița supernovei din 1181 se dezvăluie în detaliu: de zece ori mai multe filamente
Imagini mai adânci arată că rămășița supernovei Pa 30 are structuri mult mai fine decât se vedea până acum. Filamentele sunt lanțuri de noduri de gaz, nu raze netede.
Un studiu condus de Tim Cunningham, de la Center for Astrophysics, Harvard & Smithsonian, și de Ilaria Caiazzo, de la Institutul de Știință și Tehnologie din Austria, arată că rămășița supernovei Pa 30 are mult mai multe detalii decât arătau imaginile anterioare. Numărul filamentelor de gaz detectate a crescut cu aproximativ un ordin de mărime, adică de circa zece ori.
Pa 30 este rămășița unei supernove din anul 1181, un eveniment consemnat independent în surse istorice japoneze, chineze și arabe. Distanța până la ea este de 2,3 kiloparseci, adică aproximativ 7.500 de ani lumină, cu o incertitudine de 0,1 kiloparseci.
Ce apare în imagini nu sunt raze netede, cum se credea, ci lanțuri de noduri sau aglomerări de gaz, asemănătoare unor perle înșirate pe o ață. Fiecare nod are un diametru de aproximativ 1016 cm, adică peste zece ori diametrul orbitei lui Neptun. Lățimea mediană a filamentelor este de 0,7 secunde de arc.
Pentru steaua rămasă în urma exploziei, studiul stabilește o limită superioară: viteza ei totală de recul este sub 94 km/s, cu un nivel de încredere de trei sigma. Steaua este deci surprinzător de puțin împinsă din centrul exploziei.
Potrivit comunicatului, Pa 30 este singura rămășiță cunoscută de tip Iax din Calea Lactee. Supernovele de tip Iax sunt o categorie rară, ceea ce face din acest obiect un caz de studiu valoros.
Ce rămâne neclar
Autorii spun că semnalul din imaginile cu oxigen este prea slab pentru a stabili dacă raportul dintre liniile spectrale ale sulfului și ale oxigenului rămâne constant de-a lungul filamentelor. Proiectarea perspectivei face și măsurarea distanței dintre noduri dificilă. Ei cer imagini mai adânci pentru a confirma schimbările subtile din datele cu oxigen.
Studiul este publicat în The Astrophysical Journal și se bazează pe imagini adânci făcute cu telescopul Gemini North, de pe Mauna Kea, Hawaii, cu instrumentul GMOS. Mai rămâne deschisă întrebarea dacă există în galaxie și alte rămășițe de acest tip, încă nedescoperite.
Sursă: The Astrophysical Journal (Cunningham, Caiazzo și colab., 2026)